Octavian Paler. Viata pe un peron. Decalogul din sala de asteptare :

Prima porunca : Sa astepti oricat.

A doua porunca : Sa astepti orice.

A treia porunca : Sa nu-ti amintesti, in schimb, orice. Nu sunt bune decat amintirile care te ajuta sa traiesti in prezent.

A patra porunca : Sa nu numeri zilele.

A cincea porunca : Sa nu uiti ca orice asteptare e provizorie, chiar daca dureaza toata viata.

A sasea porunca : Repeta ca nu exista pustiu. Exista doar incapacitatea noastra de a umple golul in care traim.

A saptea porunca : Nu pune in aceeasi oala si rugaciunea si pe Dumnezeu. Rugaciunea este uneori o forma de a spera a celui ce nu indrazneste sa spere singur.

A opta porunca : Daca gandul asta te ajuta, nu cauta sa recunosti ca speri neavand altceva mai bun de facut sau chiar pentru a te feri de urmarile faptului ca nu faci nimic.

A noua porunca : Binecuvanteaza ocazia de a-ti apartine in intregime. Singuratatea e o tarfa care nu te invinuieste ca esti egoist.

A zecea porunca : Aminteste-ti ca paradisul a fost, aproape sigur, intr-o grota.

Zic! E mult mai greu sa surprinzi frumos realitatea,  asa cum e ea, decat sa o modifici, sa faci aranjamente, ca sa iasa totul cum vrei. E mult mai greu sa surprinzi o poveste intr-o fotografie, decat o floare pe care ai asezat-o cu grija intr-un colt. Acum, nu ca as avea ceva cu cei care fac asta.

De fapt… cred ca as putea fi acuzata ca amestec putin lucrurile. Amestec ceea ce se cheama fotojurnalism cu arta. Dar nu, nu asta fac. Ma intreb doar ce prefer, ce aleg. Aleg realul. Voi?

Da’, zau ca vor fi lucruri care m-au marcat, efecte lasate in constiinta mea, asa cum zice DEX-ul.

Oare voi reusi sa postez impresii impresionabile?

De fapt, nici nu conteaza asta prea mult. Oricum,  eu voi scrie, voi arata, voi transmite expresii, nu impresii!

Partea cu blogurile sa zicem ca am inteles-o. Scriu multi, iar unii o fac chiar bine. Sunt nedumerita totusi. De ce sa-mi petrec jumatate din timp pe platforme de socializare? Mi-a raspuns tot profu’: ” pentru ca acolo este viitorul tau public si acolo trebuie sa-l cauti”. Aha, deci sa inteleg ca viitorul public, consumator de jurnalism de calitate, se casatoreste, face copii si-si creste cainele in second life? Atunci, nu, nu, no thanks! Mai bine ma citesc singura. Pentru ca, zau daca inteleg treaba asta cu o a doua viata. Carevasazica, nu esti implinit in realitate si gasesti un soi de refulare in virtual?

Ingaduiti-mi sa spun ca mi se pare cea mai mare prostie. Si, daca poate cineva, atunci sa-mi explice si mie ce-i cu second life-ul asta.